La începutul timpului exista iubirea și nimic altceva.
La început, oamenii erau legați cu sfori intre ei formând o roată de lumină…
Roata de lumină a început sa se învartească lin,armonic,formând cântece de leagăn
Și oamenii se legănau unii pe alții,dormind pe rând,unii stând de veghe pentru alții.
Însă cu timpul corzile dintre oameni s-au rupt.
Probabil de la prea mult cântat…
Sau pur și simplu mâinile au înghețat
Și atunci toți oamenii s-au trezit speriați,degerați,cu mâinile goale,cu sufletele închise înăuntru
Iar cântul s-a oprit brusc,producând un sunet de cioburi sparte pe asfalt.
Omul nu a mai putut găsi legătura cu celălalt,funia care ne lega odată
Și roata de lumina a înțepenit.
Acum suntem cu toții intr-un vid,un clarobscur deasupra căruia planează speranța luminii
Pana când vom auzi din nou cântecul inimii,ce ne va pune in culcușul din mâinile celuilalt.
Pana când ne vom face culcuș,scorbură de copac pentru omul de lângă
Și să reînnodăm funia ruptă
Somnul sa curgă.