Atât de greu mi-e sufletul în trupu-mi
încât m-aș îneca fără să plâng
chiar și-ntr-o lacrimă să mă răsfrâng
șuvoi de spini în doru-mi
să mă-nfășor în mine însumi
s-aud verdele sângele chemându-mi
iar trupul meu cărare  să îi  fie-n crâng
și liman în juru-mi
flori de colț să strâng
e de-ajuns atât  să rămân doar gând
printre alte suflete împlinit zburând...