noapte de decembrie,
luna,
încă mai înoată prin valuri de ceață;
dusă de-a curentului voie,
o barcă
bâjbâie printre blocuri de gheață.

chipurile pescarilor-
tot mai crispate de griji.
întunecă zarea.
râul
își poartă întristarea
peste-ntinse pustiuri.

trecând prin poarta de stele,
o rază de soare
trezește luceferii;
alaiul de arhangheli scutură norii:
o ploaie de flori de măr
acoperă copacii.

duhoarea-
groazei și a neputinței întoarceri,
treptat dispare,
într-un nimb de alb-nmiresmat crin;
pofta lumească nu mai atrage-ca un magnet,
în prăpastie,
oamenii.

universul revigorat prin iubire
vibrează
la atingerea unui candid gând.
în cântec de colinde,
îngerii vestesc
nașterea Domnului.


omule,
privește pe Cel ce a făcut cerurile și pământul!
veșnicia a fost sădită-n sufletul nostru,
ca să putem arăta tuturor
ceva din gloria și bucuria
Stăpânului Creator.