Un gânsac proprietar
Și vecinu’ lui țânțar,
Se certară cu năduf
Într-un adăpost de stuf.

Și sărind pe un mosor
Gânsăcelul bălăior
Se duse la tribunal,
Cu țânțarul în jurnal.

Ținându-l în pumnu-i strâns,
De țânțar așa s-a plâns:
-Domnule, să-mi faci dreptate,
Că mă-mpunse pe la spate !

Dumneata ești înțelept,
Dar țânțarul e șiret.
Ce e drept să fie lege...
Păgubit sunt, se-nțelege.

-Mult stimate inculpat
Te faci foarte vinovat.
-Vinovat, c-am înțepat ?
Așa Domnul m-a lăsat.

-Mai bine să faceți pace.
El înțeapă... N-am ce-i face.
Că țânțarul e țânțar,
Pișcă și un armăsar.

publicată de revista - CONSTELAȚII DIAMANTINE – 135

( din cartea pentru copii - Poveşti din Călimară )