Era atâta dragoste împrejur
încât am început să ne urâm,
apoi, mi-am dat seama
că eu nu cunoscusem
decât înfrângerea
şi tu de fapt m-ai învins
încă de la facerea lumii.

Iar la capătul nopţii
se tăcea atât de frumos
încât tu începeai să miroşi a şarpe
încolăcindu-te pe privirea mea
îngenuncheată
şi mi-am dat seama
tot atunci
că de fapt noi eram
două popoare barbare
prăvălindu-ne unul spre altul,
când eu peste tine,
când tu peste mine,
rupând cu dinţii
tot ce mai rămăsese
din ultima poveste de dragoste
iar de pe partea ta a nopţii,
numai tu smulgeai din mine
bucăţi fragede de tinereţe
ca o iapă hulpavă
prima iarbă de april.

Şi dintr-o dată,
m-am văzut copil
şi-ţi pictam vântul potrivnic
pe buze, pe fereastră,
dar ochii tăi nu aveau privire
şi nici chip
iar tu nu erai
decât o amforă scufundată adânc
în visele mele de inorog,
până deveneam duşmani
de moarte
de atâta îmbrăţişare