Saturnian

In cer e liniste de moarte dar pe pamant e dragoste.
In haul existentei noastre din pacate nu-i liniste.
E o tacere de mormant pe valea plangerii din nori
Iar sufletul,inima bate de mult prea-multe tulburari.

Se face seara apoi noapte in sufletul unui bolnav
Ce a putut si inca poate sa duca-un diagnostic grav
Desi in cativa ani clacheaza si moare fara constiinta
Iar a lui viata a fost poate fara iubire si credinta.

De ce sa cred in Dumnezeu cand el imi da in dar doar moartea
Iar soarta ce o duc imi pare ca-i sora cu singuratatea?
Sa cred?Eu cred.Dar pentru ce?Pentru un suflet chinuit
Si gol de el,de dragoste,de toata lumea umilit?

Pentru ce oare sa iubesti ceea ce tu nu poti avea?
Pentru ce orb sa te gandesti ca-ti apartine dragostea?
Deci pentru ce sa mai traiesc cand doar ma simt mintit frumos
Si vad asta.E un conflict si dulce dar si dureros.

SI-asa ma zbat eu zi de zi intre minte si inima
Iara in noptile tarzii imi curge-amar o lacrima.
Dar eu adorm.Se face ziua iar lacrima a disparut.
Fara prea multa suferinta o alta zi a inceput...

Dar vine seara.Iar e noapte iara lumina-i de la luna
Pe care-o vad.In geam imi bate cu a ei suava semiluna.
Acum e vremea demonului ce se numeste al iubirii
Si al trezirii constiintei,si al mustrarii,si-al simtirii...

Si iarasi plang ca un bezmetic,si iar trimit mesaje-n noapte
In timp ce luna cea amara cu tristete in geam tot bate.
Si ma consum pe zi ce trece.Si da,imi place suferinta.
Si da,eu cred ca ea tot crede ca eu nu imi lepad credinta.

Eu cred in dragoste.Si ce?Sa fiu naiv,sa fiu copil?
Si ce?Imi place sa iubesc un chip suav,un chip gentil
Ce m-a tinut in brate poate cand nimeni altul n-o facea.
Ce-a fost acolo oare?Spune!Nu a fost oare dragostea?!