e așa multă durere
nu mai pot și nu mai suport
nicio mângăiere

oricât vei plânge
din mâna mea nu vei vedea
decât un strop de sânge

nu vreau lumina ce-i afară
căci ustură să văd lumina
ustură tot ce mă-nconjoară

doar elemente chimice noi suntem
într-o corabie de piatră
tânjim și facem mutre

credeam că e ceva în întuneric
îmi era frică să aprind lumina
că voi rămâne singur și nevrednic

sunt un tâlhar al propriei conștiințe
îmi fur mereu orice speranță
indiferent de consecințe

aș vrea o noapte întreagă
plină cu nopți să mă odihnesc
ferit de lume și de zarvă

tot ceri la stele plânsul
patetic pui de om
nu vom vedea apusul