ceasul amenință în amurgul unui oraş îndepărtat
când toți copacii visează să fie călători
și toți călătorii visează să se întoarcă acasă

fiecare neuron îți povestește același vis
care îți poartă viața iar tu încerci să alegi
din marea de cuvinte zimțate
doar verbele potrivite
din acel moment alb în care vezi
și cealaltă parte a distanței

ai obosit să-ți plimbi vârstele pe drumuri
să arunci monede în fântâni imaginare
cu atătea dorințe smulse cu forța din dinții
nemiloși ai amurgului

sub soarele în flacări la patru după amiaza
te miri câte versuri încă au rămas în inima ta
că simți cum întregul univers se naște din tine
ca dintr-o statuie de sare