Divinitatea-n trup trăiește-n sânge


De inimi ați avea, în loc de ochi,
ați fi văzut demult Dumnezeirea,
ar fi trecut prin voi... și, cu puțin noroc,
s-ar fi oprit,
dar ce nimic ați strecurat în suflet
că nu v-a interesat decât privirea
și-n care nesfârșite nopți, doar adormirea,
v-ar fi putut salva?

Erați în coapsa Cerului și-n coapsa Sa
trunchi și tăcere;
ați fi putut din fața Ei pleca
doar dacă Dumnezeu,
singurătate,
ar fi-nceput în inimi a vă bate,
în loc de timp.

Nu-i prea târziu să vă îndreptați cărarea
spre care din priviri șerpuitoare
vă face semne;
dar nemuritoare rămân acele gesturi disperate,
care de Dumnezeu, în Cer, vă sunt furate.