Am vrut să spun că există un copil care se joacă
Unul asemenea mie, ascuns în sânul pântecelui,
În buricul casei, în cel mai cald și adânc al ei.

Acolo am înțeles că este vorba despre Dumnezeu,
Despre a fi singur când stai alături de tine.

Atunci când ordinea reprezintă între răsărit și apus
Ziua care luminează cu căldură peste întuneric.

Că este fum ce încălzește pentru că vine din foc
Și zboară pentru că se aruncă ca peste nisip valuri
Ce risipesc raze soarelui de peste plaja ce nu ajunge
Pentru că se întinde din sine în vise visând.

Există un copil care se joacă. Nu știu cum să-i spun.
Dar crește în mine din nimicul în care mă risipesc.

Mi-l amintesc ca o cameră, o casă, un palat, imperiu…

Mama îl șterge de praf și îi reconstruiește focarul
Ca să rămână în toate mamă și eu fiu al ei.