Ca-n răni de vifor vinu-n mine sapă
Mormânt comun al gândurilor treze
Ce pier anume cuget să viseze
Şi foc eresu-i şi nestins de apă.

Mă minte adevăr ce fără miez e
Pe cât în propriul haos să-mi încapă
Privindu-mă, e zarea mea mioapă
Şi somnului urca mi-e-n metereze.

De veghe-n perne mă mai venerează
Singurătatea unui neuron
Şi-acela-ntr-o măsea, s-avem pardon,
C-abia de mai clipeşte într-o rază.

Femeie,-s beat de nu mi se ridică
Mai pleacă pe la alţii, drag-amică