Mă-nchipuiam de gânduri pe-a ta ţară
Locuitorul singur, ţel şi rigă
În inimă-al tău sânge să mă-nfigă,
Aceea pe jumate stând să doară.

Strunind de-o clipă-a timpului cotigă,
Aceea dric spre veci de primăvară
Tu îndulceşti secunda mea amară,
Statuie ce-ntunericul îmi strigă.

Pe al tău cuget îmi părea că-s rege
Şi pe emoţii parcă împărat...
Iubeşti enigme spre a mă-nţelege.

Femeie, Măr în brâu mi-ai cumpărat
În urmă, neştiindu-mi vămi şi lege,
Dar să pricepi pe-Amor că-s supărat.