scutur capătul gândului
până răsună tot mai tare
se văicăresc copacii cu
crengile jupuite de vânt
toamna și-a desfăcut frunzele
și le-a aruncat la pământ
culorile toamnei se beau
inofensiv din tabloul din
care se preling
se sorb
răsfirate în aer adieri
de moarte
frunze moarte
în peisajul pustiu
speranțe doborâte ca niște
copaci la pământ
defrișate
profunzimea se dezvăluie în
zborul păsărilor peste
fruntea durerii
toamna doare ca
o presimțire.