sub cerul înnorat al olandei
așteptând serile calde de vară
am văzut oameni minunați
ruinându-se într-o clipă.

îi auzi dimineața târâindu-și
trolerele înspre gară
după ce-au terminat
ultima sticlă de vin
sleiți de lungile lor insomnii
reduși la grimasa ultimei
linii de amfetamină trasă.

m-am văzut pe mine plecând
de atâtea și atâtea ori.
cu privirea tocită în var
cu soarele anemic din vise
dar fără să plec vreodată.

sub cerul înnorat al olandei
când xanaxul domolește
foșnetul mulțimii
am stat și m-am gândit zile.
și nu cred că pot să ies de aici
fără să mă ghidez
după iubirea ta.
tu erai singurul meu gând
cu care să sparg
oglinda morții.

acum e tot una.
eu nu am existat niciodată.