să fii bătrân și alb
și să nu-ți fie rușine că mergi prin ploaie cu umbrelă neagră
evident nins, ca o moară de demult,

atât de alb încât petalele de cireș alb sunt prea grele
pentru creștetul tău
așa încât toți te văd contrastând cu locurile
cu oamenii, cu mașinile roșii, cu ploaia în nări de copil

înțelept ca un toboșar de jucărie să mergi mașinal mai departe
trezind suflul orchestrei
trezindu-i pe cei care cred că sunt treji
tu ești albul hârtiei pe care lumea a scris o capodoperă
și apoi a șters-o