sărbătorile de iarnă bat
la ușă
se furișează în mine
cu sănii și clopoței alunecă
pe potecile inimii
eu sunt plecată din mine
sufletul meu agățat de tine
ca un glob în brad
strălucitor și fragil
ia-mă în brațe
când ninge cu iubire
du-mă în castelul inimii tale
să ne ascundem de frig
să ne acoperim cu mângâieri
să ne risipim trupurile în
noapte
ca niște stele care-și
unduiesc lumina să
strălucească îngemănate pentru
totdeauna
limpezind șoaptele gândurilor
care se cheamă.