Sunt rădăcini ale căror pomi înfloresc primăvara
Fără a crește adâncindu-se în pământ.

Luna lor din însângerare se înființează mușcând umbre.
În răsăritul ajuns la apus turturele așteaptă.

Apa din care fructul își adaugă trup
Și cuibul împletind în pântec timpul de mâine
Se înalță în ciutura pe care fântâna o lasă să i se consume
Din nesfârșitul de sub oglinda apei unde stelele sale
Din cer ca într-o pânză de paing plutesc …

Totul, asemenea unei păduri pe ale cărei cărări
Rătăcesc umbre din aceleași iremediabile adâncuri
Născute din umbra umbrelor ce stau întinse
În întuneric spre a hrăni rădăcinile
Risipite de ramuri prin cer, vine.

O viziune cosmică a peștelui care
Pe fundul mării se ascunde printre alge.