Într-o zi de iarnă albă
Undeva în parcul fără iarbă
Era mai pustiu ca lunea
ÃŽn minte, reinventam lumea.

Imaginat ca fiind gimnast,
Dar viața are și contrast
Cu taică-meu mă plimbam
Și dintr-o dată, viață învățam.

Pe o bară orizontală
Mă cocoțam fără moleșeală,
Cu genunchii m-am agățat
Cu capul jos m-am atârnat.

Fără să cad am reușit
Regesc în minte m-am mândrit.
În sevraj după dopamină
Miner fiind, am căutat o mină.

Idee - îl strig pe tată
Deodată, ego se arată.
Mândria crește cât o casă,
Dar cad în nas, pedeapsă.