coaste de ger
voluptate diurnă în coapsa magiei
ispită și
mântuire cu ochi de clepsidră
în pântec o lună în creștere
mareele vieții i se supun și-o lacrimă
soarbe deșertul

fără preaviz
topește alfabetul ochiului dintre sprâncene
uimit
el își reciclează visele
creează carambol în vertebre când supune furtuna din ea

pe nara infinitului o inspiră profund
ca o condamnare la viață
împreună
într-un lung expir
schimbă centrul de greutate al misterului