singura modalitate ca să respir
e să deschid fereastra
aici aerul nu îmi ajunge
de când ai plecat,
marea pare să-și fi schimbat culoarea
cu o secundă

o să râzi de mine, Clara
o să îți arunci prin aerul absent vocalele tale rotunde artificii colorate
într-un întuneric al necunoașterii
îmi vei tăia fructele în două
zâmbind în colțul gurii :
"Mușcă!"

privesc zăbrelele și zâmbesc
cușca își întinde pereții
dincolo de respiro-ul meu
nu mă lasă în pace
linii peste tot
sună a limită
sună a înfrângere
niciun orizont
doar posibilitatea să mă așez

un alt interogatoriu și tu, repetând:
"Mușcă!"

singura mișcare - o perdea albă peste toată înfrângerea mea ca un steag de pace
mă întreb: pacea cui?