Un tren avem cu toții-n viață,
Mai lung, mai scurt sau trepidant,
Vieți de vagoane-am adunat,
Pe cer senin sau mai cu ceață.

Și-o gară-avem, nimeni n-o știe,
În care mulți au poposit,
Dar trenu-acesta s-a oprit,
Iar halta vieții e pustie.

Trenuri de foc îmi curg în vine,
Un șuierat, un aspru cânt,
Azi trenul mușcă din pământ,
Tren fantomatic, fără șine.

Am depășit a vieții poartă,
Nu mai am timp nici de semnal,
Un ultim șuierat fatal,
O gară pe o linie moartă.

Peronu-i gol în dimineață,
Un ultim tren, un ultim dor,
Un tren cu-n ultim călător,
Pendulă între iad și viață.

Aștept în gară-un ultim zbor,
Pe-al vieții scurt mosor de ață,
Tristețea mi-a-ngheţat pe față,
Iar n-am bilet Bătrâne Controlor…

Macazul vieții astăzi a căzut
pe-o linie moartă... Trenul l-am pierdut!