O fată blondă mai jignind superbii
Decembrie, zăpadă albă, datini
Și-atâtea vechi cărtuțe fără patimi
Căci la fereastră, mai treceau (cu cerbii).

Să-mi iau în brațe ultimele lacrimi
Le strâng, dar peste mine struguri (negri)
Atâtea nopți și zile, în integri
Gri cavaleri, ce trec, din patimi, patimi.

Spre sat, numai zăpada mi-e cojoace
Ce goale mă apasă, pe la beznă
Îmi mine lecția ce-mi lasă crez, că

Despre-un bazin ce-i plin cu promoroace.
Și-atâtea vechi perechi, de prin găoace
Se-ascund iubindu-se din gleznă-n gleznă.