vorbești despre gogoașă cînd există gogoașă. cînd nu e
gogoașă, nu ai ce să vorbești, nu ai despre ce să vorbești
pentru că dacă nu e obiect, nu e nici subiect.
așa e și cu dragostea, vorbești despre ea doar dacă există.

dar cum recunoști dragostea? nu e la fel ca o gogoașă
deși se aseamănă foarte mult. dar între diferențele specifice
gogoașa e rotundă, are sau nu gaură, umplutură, glazură
e dulce sau sărată, de obicei dulce, e colorată, e bună la gust.

dragostea e la fel ca gogoașa, doar că nu e mereu rotundă,
nu are mereu gaură, umplutură, glazură, nu e dulce mai deloc
nu e nici colorată decît puțină vreme, e bună la gust dacă apuci
să guști, apoi e rea, doare și chinuie și oricînd preferi o gogoașă.

dragostea e mai bine o beție, din care mai toată lumea se trezește.
cine nu se trezește e norocos, cine da, e atît de dărîmat că nici
măcar o gogoașă nu-l mai pune pe picioare. cine s-a îndrăgostit și s-a trezit
se poate spune că de fapt nici nu s-a îndrăgostit. a păcălit gogoașa.

mie nu-mi plac gogoșile, mie îmi place să mă îmbăt cu dragoste.
mereu mi-am dorit asta dar de fiecare dată, fără să vreau, m-am trezit.
s-a diluat mult sîngele în zilele noastre, femeile cînd sîngerează
sîngerează frică, probleme, ojă, mascara și silicon. niciuna nu dragoste.

poate că sunt ultimul romantic care vrea să vadă cum e să nu te mai trezești
să simți dragostea pe fața ta ca o briză, să simți dragostea ca o gogoașă
care te primește în golul ei și orice s-ar întîmpla, ai doar un chip în față.
și oriunde ai merge, urmele pașilor tăi, fără să știi, desenează acest chip.