M-ai aflat, lângă un gard de piatră,
m-ai luat în palmă,
mi-ai dat apă curată și-o mică râmă,
am strâns-o bine în cioc, m-ai pus sus
în salcâmul cu scorburi de unde căzusem,
dar cuibul din care picasem era mai sus

Mi-ai văzut părinții veniți să mă caute,
dădeau raite de pe sârma electrică
în curtea casei dărâmate
unde fusese cândva un ziar cu redacție,
tipografie, depozit,
acolo erau un măr cu multe mere văratice,
câteva tulpini înalte de floarea soarelui,
o mică grădină cu zarzavat mai spre fund,
în rest bălării, să fie smulse de alții,
de noii stăpâni, poate familia cu copii
cu acte abia tocmite pe terenul intravilan,
de-acolo părinții mei luau insecte, semințe,
ne hrăneau cât eram sus, la "etaj", în copac

Nu mișcam de frică între cele două-trei
mari crăci ale salcâmului, în adâncitură,
așa că m-ai coborât să stau unde m-ai aflat,
prin smocurile mici de iarbă, expus pașilor
lângă același gard de piatră,
ți-ai pus mâinile-n cap, ai plecat

Am încă un ochi închis, te văd bine, omule,
doar dintr-o parte, cum te-ai ascuns
după colț, nu singur,
ci cu soția ta

Ea mă zărise prima,
tu m-ai cules, m-ai eliberat, mai sperați,
tu mă zărești acum în plimbări la "parter",
fac iute un metru, tot lângă gard, țopăi
spre soră-mea, ea nu mai e ciclop ca mine,
are ambii ochi deschiși larg, glas puternic

Amândoi începem acum să piuim spre părinți,
doar nu coboară odată — suntem pe trotuar,
nu vor să ne dea mâncare pe ciment,
trecătorii ne-ar lua în picioare

Ai văzut mesajul din zbor al părinților —
ba unul, ba celălalt se coboară când și când
în curtea liberă, cu două-trei găini,
un cocoș, câteva jardiniere și ghivece
aliniate în spate, de-a lungul unui calcan
al casei vecine, tu te reapropii de la colț
după ce vorbești în șoaptă cu perechea ta

Ne întinzi palma dreaptă, precaut, ne iei,
noi, din smocul străzii, cu pliscuri roșii, larg deschise, concomitent cerem orice de
mâncare, te credem unul dintre părinți,
dar vai,
mare dezamăgire,
soră-mea, credulă, e cea însetată mai mult

Ne duci binișor doi metri, ne strecori prin
deschizătura dintre poarta de fier dublă
și gardul de ciment văruit, adăpostul nostru
cel viitor, la "mezanin"

Nu știam de ce am fi feriți numai acolo —
după-un minut a coborât mama pe gard
pe-un vârf din metal al porții, se bucura,
ne tot privea, ne întreba "Sunteți ai mei?",
iar noi doi într-un glas ciripeam "Da, da!"

Știa că suntem pricepuți, ajunseserăm, iată,
în cei 250 metri pătrați de verdeață,
purgatoriul spre raiul vieții de vom scăpa,
sub tulpinile de floarea-soarelui e și fân

După două minute, aterizează și tata voios,
neobosit el ne va aduce de toate,
în sfârșit zboară la noi să ne îmbrățișeze,
le arătăm întâi ciocurile, gurile largi