ochi gri, păr viu și cuvinte puține
mi te-ai oferit ca și când
n-am existat.
ca o delicioasă melancolie
de adolescent, te-ai scurs,
ai dat viață porilor mei
și-am început să miros a miere.
și tocmai când
aproape-am devenit sirop,
m-ai dat pe gât
și m-ai scuipat.
nu mai am multe de făcut
în genunchi, să plângă ochii mei
pe liniștea ta ciudată
albă ca un câmp nins
în Bărăgan.
să-mi fac datoria de nebun
să te caut în jurnale, cofetării și ziare
să mă păcălesc c-aștept
stăpâna mea răuvoitoare.