cum aș sta atîrnat de copac intr-o funie
stau atîrnat de poezie
cum am zis deja, prizonier în bucurie

cînd te dor pe tine picioarele mă dor și pe mine
pesemne că e de la vreme sau poate de la timpuri
meteosensibili dar orbi ca șoarecii care
se uită pe capetele aceleiași țevi și nu se văd

că eu mă uit marți , tu joi și iubirea sîmbătă
așa că mă bate vintul și mă clatin ca o frunză gata să cadă
cum se aștern frunzele toamna să-ți sărute picioarele

stau în poezie ca villon aproape de ghilotină
darar eu mi-am pierdut capul pentru tine

stau in poezie ca diogene în butoi
așa complicată e dragostea asta, nu știu dacă
îl umplu sau il golesc