mi-ai spus să nu plâng
ești o cală
de vanilie sălbatică
pierdută-ntr-o pâclă
de iederă trecută
am întrebat perseide
cum să renasc
să fiu icoana
pe care o săruți
pentru că respir
în ritmul melodiei care ești
când ne îmbrățișam
pielea se hrănea cu piele
ca o tumoră de pasiune
și mă făcea să cred
că timp din timpul meu îți scurg
pe minutarul genelor tale
mă uit în urmă
picioarele-mi tremură
pe trepte-nguste și adânci
și de sus
stă scris pe cer
că pentru mine
între a fi și a muri
au fost ridurile
mâinii tale