În liniștea nopții fără de stele
Pe-o bancă de lemn vopsită recent
Stă un hoinar ce clipește alene
Pierdut într-un gând introspect!

Ce o lăsa el lumii când i-o veni sorocu'
Doar un carton cu fie-vă milă?
Ori poate borcanul plin de ecou
Adesea ocolit de semeni în silă?

Ar vrea să lase o amprentă a lui
Ceva care să amintească de el,
Dar inventarul la urmă e nul
Nici plus, nici minus, nici avere.

Așa trecu' o noapte întreagă de chin
Scăldată în gândul de sticlă.
Hoinarul nostru între timp și muri
Lăsându-și amprenta pe banca proaspăt vopsită!