plânge umbra ta
prin ochii mei
prin organele mele
printre sâni
și printre coapse

îmi injectezi amintirea
c-un excipient
de tristețe
când se închide cafeneaua
seara la ora opt

îmi spuneai de strălucirea galbenă
de felinar
se oglindea-n cafeaua neagră
și te gândeai la luminile de pe pod
la stele
la mama ta abuzivă
la tatăl bogat
cu spirit decrepit
la destinul care se zbate
captiv
într-o pulbere luminoasă.

acum
masa e goală
și vorbește
”nimeni să nu se apropie
de mine”
aici a scris un golan
pedepsit de univers
să fie poet
până s-a hotărât
să-și mențină echilibrul
pe marginea podului Grant