În cădelniță, este mult aer, aer este peste tot, scursă de vis mă îndreaptă speranța
Dau să respir repede, dar în inimă am un pește
Care se zbate
Îmi respiră, în inimă
Unde sunt oamenii unde sunt ei, să mă pescuiască
ÃŽn zadar,
Bărcile sunt scufundate și sub munte e un făt alb
Care mă îndeamnă să îl scot afară, din barcă
Numai să vină cu mine.

Doamne, mulți copii ai, de născut, pe această lume, în lume
Lasă-l, pe el, să vină cu mine
Căci mă cheamă din barca ce și-a găsit locul sub munte
Sunt mulți
Sunteți mulți
Cine sunteți câți sunteți, căci vin
Vă dau un petec de haină, pentru fiecare, atunci,
Țineți-vă, bine
Țineți-vă, bine
Bărcile sunt scufundate și sub munte e un făt alb
Care mă îndeamnă să îl scot afară, din barcă
Numai să vină cu mine.

Nu am niciun mușchi prea evident și nu sunt bărbat
(E doar o femeie... E doar o femeie...)
Dar îți dau ție pântecul, dacă ai nevoie de el
Respiri? Ce faci?
Mama să tacă, atunci, căci, astăzi, vă scot pe amândoi
Să tacă orice cădelniță
Mirul și racla să se dea la o parte
Căci mâna mea uitată miroase a garofițe
În ochi, am o lacrimă
Bărcile sunt scufundate și sub munte e un făt alb
Nu, e la mine, în pântec.
L-am apucat și nu îl mai las.

Prefacere în dediței printre nămeți cu zăpadă
Sunt nămeți din pământ, par doar nămeți de zăpadă
Atât de multă tristețe, în tot
Degetele mele mi se usucă, în mine, când dau orice petec, de carne și de haină, din mine.