O, cât de greu e sã urneşti cuvinte,
Scoţându-le de sub a lumii talpã,
Când nimeni nu mai ia aminte
La faţa lor desfiguratã, calpã!

Pietrificate sunt cuvintele, oţelite
În munţi de roci sedimentare
A sentimentelor lavã fierbinte
Trudeşte sã le facã pietre rare.

Cuvinte metamorfice transpar
Din când în când pe-a inimii fereastrã:
Un diamant sau un cristal bizar
Un roşu jasp sau marmurã albastrã.


Dar unde sã gãsesc cuvântul eterat,
Cuvântul ce topeşte-n el esenţa lumii,
Sã pot sã recreez şi sã strãbat
Faţa ascunsã, nevãzut-a lunii?...