Oriunde mă duc,
orice aş face,
mă iau cu mine
şi nu ştiu din ce
lut sunt făcut,
fiindcă
în oglinda fântânii mă văd
ciudat de adânc,
în umbra amiezii
ciudat de înalt,
iar noaptea,
întunericul parcă
se aprinde în spatele
ochilor mei.
Apoi iau frunzele
în palme, şi le spun ,
- Voi de ce trăiţi atât de puţin
în mine,
foşnitoarelor ?