Mi-aș fi dorit să scriu o poezie afectuoasă
În care să te trag înspre mine, cu o rază aurită, pentru ca în sfârșit să înțelegi
Sau cu o panglică albastră, design fata ce seduce trecând
Ești un leu alb, cu un ten măsliniu sau un leu brun cu un ten alb
Sau un pescăruș
Te visez...
Indisponibilitatea ubicuă a inimii mă împinge înspre un balansoar
Sunt o păpușă înțolită prea gros în rozuri și țin altă păpușă în mine
E un fel de primăvară a corpurilor duble
Ionuț ce faci
Te naști dacă mă căsătoresc într-o zi
Ce faci, te naști
Îmi pare că pe mare s-a făcut liniște și pescarii, în sfârșit, au părăsit toate apele, fiecare
Peștele e bine, a mai rămas din el și înoată în mod sănătos prin fericirea peștilor
Așa cum eu mă scald, și eu, în prima floare și îmi pun nasul în ea
Ca să văd ce mai povestește...
Ce dulceață îmi poartă...
Ca și cum ar fi dat trandafirii și nu ne spun povești erotice prin ei
Ce sufocă
E liniște pe bancă s-a lăsat o vrăbiuță și își zburlește aripile întruna
Cred că seamănă cu tine
Așa spune și Ionuț
Aș înzdrăveni carnea și osul l-am rupt în două
Căci s-a făcut primăvară iar șerpii de albă, cu trupurile deoparte, mă îmbată să rămân foarte tânără
Se spune că dai jos un corp și îți tămăduiești nemurirea
Între petale, îmi las lacrima
Și întineresc, și ce dacă sunt numai un spiriduș devenit inteligent
Leul alb
Să mă pui într-o pădure, mai am nevoie încă să stau încă numai cu mine
Sunt flori peste tot care îmi pun fericire și nectar în hectare de lacrimi

Astăzi sunt Paștele la Catolici
Înviez eu cumva...
Mii de lumânări mă cheamă la ele. ”Vin.. Vin...”