la începutul creației
nici un zeu n-ar fi conceput
că moartea spirituală
se va grăbi mai abitir
decât cea trupească.
și uite-ne ajunși
la apogeul existenței
când realizăm
că marea e mai tristă ca niciodată.
nu mai leagă vrăji
și nu-i mai ajung îndrăgostiții
să-i înghită,
e flămândă de sacrificii pure,
nebunie sacră -
jertfă demodată.
toți artiștii?
în pământ!
unde sunt artiștii?
au îmbătrânit,
realitatea i-a mâncat și scuipat
în guri de canal,
acum povestesc doar despre măruntaie
mai mult ca niciodată
pare să se adeverească
lipsa unui sens în secolul liniștii,
al libertății
în care toți vorbesc cu gurile altora
și se mint că-s fericiți.
și-au împărtășit ce au avut mai prețios
lumea a capitulat,
s-a închis în buncăre
murind cu idealul sub pernă, deși războiul
s-a terminat.