Lumea ta curge pe lângã mine
ca un fluviu rece.
Eu nu sunt afluentul tãu,
nu am atâta putere.
Am încercat de multe ori sã mã îndrept spre tine,
dar ţi-ai schimbat de fiecare datã direcţia,
ca un şarpe alunecos.
Ce a rãmas din vechea şi neuitata întâlnire?
O fereastrã spartã de vijelia ta
şi-o stradã pe care umbrele negre
umblã prin visele paralizate.
Am ajuns la capãtul orizontului lumii
şi numãr clipele fierbinţi şi putrede
pe care trebuie sã mai pãşesc.
E atâta gol,
atâta ceaţã,
sunt singurã,
ca un copac în mijlocul pustiului,
cu inima un cuib de pãsãri mute,
în timp ce tu vuieşti curgând departe...