avea cerul de culoarea vîntului turbat în pielea ei
vînătăi și cicatrici și întreaga lipsă de echilibru.
îi plăceau înălțimile amețitoare și de obicei urca pahar după pahar.
îi plăcea libertatea și de aceea nu avea granițe nu se oprea
niciodată la un singur bărbat.
peste mine a trecut ca o tornadă care mi-a lăsat inima goală
în fața cîinelui înfometat.

îi place peștele mănîncă mujdei de usturoi și nu știe să iubească.
dar ce-i iubirea pentru cineva care n-a fost niciodată iubit chiar dacă
ei i s-a pus totul pe tavă ca unei regine și bărbații i-au stat
lîngă tălpile murdare. ea a avut totul și n-a apreciat nimic
pentru că n-a învățat iubirea n-a învățat compasiunea
pentru ea oamenii sunt piese de go.

iar eu am iubit-o pentru că m-am descoperit în ea. egoist
cu inima vînătă cum e cerul după moartea cuiva drag.
m-am văzut neputincios și beat incapabil să merg drept înspre fericire
de parcă fericirea e în fiecare pas greșit în fiecare obstacol.
am lipsit odată o noapte de acasă și a sunat la toate spitalele
și cum nu m-a găsit a băut cu lipsa mea.

o iubeam și beam să o văd vie să petrec mai mult timp cu ea.
acum beau eu cu lipsa ei beau pentru că alcoolul are gustul ei
acum beau ca să-i cunosc nefericirea pentru care bea.
am auzit că părinții nu o mai lasă să bea dar din cînd în cînd
găsește cîte-o sticlă de spirt să se vindece.

eu nu mă mai vindec.