Morfinic noaptea taina-n gând îşi ţese
Şi e diluviu-n treaz de întrebare
Grădini plutesc pe vămi mirositoare
În piruetele tăcerii ne-nţelese.

Iar luna tremurând în ape doare
Teluric chin din ceruri ea când iese
Enigma ei o mângâiam pe fese
Ca pe-o femeie-n vieţi anterioare.

Erau şi stele-n trupuri de lumină
Şi eu stăteam în crama vrăjii, bând
Licori nocturne, patimi să devină.

Şi parcă nu era nici unde, când,
Întins pe crucea clipei fără vină
În piept de dumnezeu apoi urcând.