Sunt bucuros ca un tăciune aprins
În pântecul cădelniței. Ca într-un vis.
Precum luna plină prinsă în cer vede
Înluminată lumina pe care o pierde.

Sorb din izvorul nopții ca o inimă
Din trupul în care se însingurează.
Strig ca vânătorului care trezește
Pradei teama ce o împăienjenește.

Bucuria acestei inspirații golite
Mă consumă pe dinafară și pe interior
Risipindu-mă din parfum de tămâie
Pentru cei care să învie mor.