Într-un sensibil suflețel din lume
Înmuguriră blând văpăile iubirii
Potop de diamante-arzând molcume
Îi sfredeleau tăcut adâncurile firii.

În nopți de rai cu vise-nchipuite,
În ființa adorată vedea desăvârșirea
Și aștepta egale ecouri aurite
Precum pe alții-i fericesc iubirea.
...............................................

Dar nicidecum speranța nu apărea în zare,
Nicicum simțiri egale pline de-o dulce știre.
Doar nepăsare dură și-indiferențe-amare,
Doar ele, prin tăcere, lovesc crunt în iubire!

De-aceea orice zi, oricât de luminoasă,
Devine-un plâns și-un chin, și-un sumbru întuneric,
Cu nopți lungi și amare - totu-i pustiu în casă,
Totu-i un doliu trist, totu-i blestem himeric.

În cugetul zdrobit răsar gânduri sinistre,
Din miez de disperare, de alinări lipsită,
După atâtea zile și nopți de lacrimi triste,
Apare-o întrebare din suferinți ivită:

Va mai veni în suflet și-n inimă vreodată,
Vreun dor nou mai ceresc, mai plin de-ngăduințe,
În lumea cea de umbre și zbateri înglodată,
Să umple golul ars de foc și suferințe ?

Totuși, mai sunt speranțe, de umpleri de pustiu,
Ce pot aduce-o zi c-un vis nou, plin de foc,
Care să reclădească alt sentiment târziu,
Spre-a deveni un rai, plin de mai mult noroc...

Dar asta-i viața, prieteni: e veche întâmplarea
Ce-apare-n toată lumea - și nu-i privită rece.
Rămâne amintirea venind din ea urarea:
Tot ce se naște - piere: fiți optimiști, că trece!

Glen Ellyn, 27 aug. 2024