*cuvântul acnei nu există, practic, dar emoția acestei poezii nu poate respira fără el.


sunt gol sunt trist senzual
plin de contraziceri și vulturi care-au văzut multe ceruri
și acum 's atei
înconjurat de cutii goale pătat pe bluză de puroi și de acnei

cine vine cu mine la o plimbare prin pădure pe chei
să caut un om bun poate un călugăr în moldova asta mare

sa mă vindece de tristeți și să-mi cadă toate cojile de acnei
că m-am săturat să mă privesc în oglindă luptându-mă cu miei
animalele alea firave care nu mă lasă nici să dorm nici să plec
mă împung cu botul și mănâncă de pe pieptul meu
m-am săturat să beau pietre pe care le eclozez și le beau iar
că dumnezeii toți și templele lumii
m-au lăsat să agonizez pe niște trepte fără final fără părinții mei

viața mă plânge sub pat cu o fotografie a mea în mână când eram mic
poate nici nu sunt eu
clipa caldă nu mai tremură ca atunci ca un fitil aprins de înviere
aici în camer'asta adolescența s-a desprins din evoluția creierului meu
și perspirează-ntruna și e gravidă împuțita mereu născând ratați cu chipul meu
m-am apucat să sap sub covor, curenții să-i tragă-n groapă
si când am pus pămant pe ei am renunțat văzând pieta cum mă ținea în poală

deci
cine vine cu mine la o plimbare prin pădure, pe chei

poate avem noroc și luna e plină să tragem de sânii ei
să ne alăpteze iubire de mamă biologică
că toți bărbații plâng în seara asta cu fețele în mieji de pâine
că gustul laptelui din case adoptive e diluat cu vin si ,,lasă, de mâine”