nu înțelesesem prea bine
cum trecuse vara și încă o toamnă
fără să știu când ai să vii
cât va trebui să merg
până în miezul pământului
să nu mai treci pe lângă esența lucrurilor
totul mi se părea inutil și absurd
pentru a mai trăi trebuia să mă inventez
secundă de secundă și nopțile
să ți le trimit cu praful stelelor
să te ștergi de singurătate
poate surâzând
te-am căutat în tot universul
și mai departe și nu te-am aflat
ce rămâne după ciclonul ashley
nu chiar efemer
m-am întors să te caut
în cataloage de hârtie
și te-am strigat din mit
toamna fâlfâind din aripi
îți moare în palmă
aidoma bobului de grâu
merg singur pe câmpuri
printre plopii singuri
nenumărând cercurile cu vârsta plopilor
înainte ca și această iluzie să moară