pe mine m-a răstignit dumnezeu înaintea fiului său
că am stat într-un urlet care nu s-a terminat nici acum
și dacă am puterea să șoptesc este pentru că și el se freacă la ochi
pe pielea mea crește asfaltul cu o trecere de pietoni
cînd traversează trec unii prin alții cum ar pleca de pe aeroport fără trollere

am în palmă două boabe de cafea și vreau să sparg porțile nebuniei
noaptea se așază ca o căciuliță pe un mistic, bordurile încă plîng
furnicile încă mai cară ghearele nopții, funicularele duc zile goale
la pierderea capului, despre pietoni nu se mai știe nimic
pe pielea mea zebrele își pierd amintirile

stau pe o cruce masivă și stau atît de confortabil că aș zice că e de lux
mă uit la priveliște, soarele și-a mai găsit un soare și e poponar cu el
lumina e blîndă, ca de la televizor, pe un canal porno
somatizez cu poeme care îmi apar pe piele și scrie din oră în oră
că plutesc ca o pasăre care își învață zborul să zboare

încerc să pun iadul în foiță, să-l fumez din cîteva fumuri
să merg ca dj natura din specie în specie pînă devin regnul meu
să te iubesc ca o șosetă pe care o întinzi pînă se rupe
te iubesc în noaptea asta, nu uita

în clepsidrelele lumii deșerturi curg în alte deșerturi, dar în a mea
inima ta poartă rochie inima mea.

dumnezeu își pune copilul pe picioare, apoi pe cruce.
inimile noastre fac schimb de fețe și nu mai știm
cine pe cine iubește.
la radio ascultăm nori și cînd sărim parașuta se deschide ca noaptea pe zi.
uneori sunt și paraziți, ca și cum focul și-ar încurca limbile
și ar spune te iubesc doar prin numele tău.

apoi mor.