Cum ar fi, mamă, de-ai mai fi
Să-mi mângâi părul plin de nea
Şi să mă porţi prin melodii
Ce nu le ştia nimenea.

Când tu te-ai dus, eram prea tânăr
Şi nu ştiam că, chiar te-ai dus
Doar tata îmi plângea pe umăr
Spunându-mi cum tu ai apus.

O vreme, n-am băgat de seamă
Nu te chemam decât cu gândul,
Dar într-o zi m-am dus cu teamă
Să văd cum te-a-nghiţit pământul.

Cum ar fi, mamă, să vii iară
Din nou, acuma lângă mine,
Să-mi îndulceşti viaţa amară
Care se scurge, tot spre tine.

Ne-om întâlni, pe-un colţ de rai
Cu dor, eu ştiu că mă aştepţi,
Iubirea ta din nou să-mi dai,
Chiar şi în lumea celor drepţi.

Unde nu-i boală sau alt rău
Şi nu există întristare,
Acolo, mamă, chipul tău
Icoană, e scăldat în soare.

Eu simt iubirea ta şi-acum
Chiar dacă am îmbătrânit,
Iar de mi-apari nălucă-n drum
Eu doar îţi spun: bine-ai venit!

De ai mai fi, eu ştiu prea bine
Numai pe mine m-ai iubi
Poveştile cu prinţi şi zâne
Ar prinde viaţă, ştiu că ştii.

Nimic nu mi s-ar părea greu.
Rămâi, eşti totul pentru mine.
Aici, adânc în pieptul meu,
În inima ce-i tot la tine.