ca aburul unui ceai
căldura lunii respira prin mine.
când zorii se certau cu bufnițele
viorelele își rupeau polenul
cu nervozitate
în fața petalelor arogante
de trandafiri,
iar în albul ochiului, pisicile negre
protejau irișii de parcă
erau puii lor.

m-am pregătit atâtea nopți
pentru tine,
să am finețea unei fiare
maturitatea unei lumânări
ce refuză să ardă altfel decât
cu făclia dreaptă.
am vrut apoi să te strâng de mână
dar te-ai ascuns în cuibul
unei vrăbii moarte,

și toate florile se uitau la mine
aproape râzând,
apoi la tine
rupându-și polenul
cu nervozitate.