Tu îmi numărai
căderile în întunericul
din mine,
iar eu îţi tăceam amurgul
prin halouri de sticlă,
îţi tăceam până şi
îmbrăţişarea
strivind strigătul,
de teamă
că n-ai să te mai priveşti
niciodată în irisul meu
tremurând,
apoi ne întristam amândoi
în umbra anotimpurilor

Tu îţi pieptănai visele
din vis
în oglinda somnului meu
iar eu nu mai ştiam
de ce se risipeşte orizontul
crepuscular
în urma ta
tăcându-mi amintirile
atât de acut,
ca în urma zborului
de pasăre