fără sete apa n-are gust
apa n-are gust n-are gust n-are gust...
îmi răspundeau hăurile
pentru că e venită din nori
am gândit
până în vale adună miezul pietrelor
vâna rădăcinilor
pulpa florilor şi mângâierea frunzelor
acolo sigur voi putea bea de care-mi place

n-are gust n-are gust...
lăsând ecoul în urmă
am pornit la drum

dacă fântâna e plină cu apă
setea se pierde printre gânduri
şi pofta devine obişnuinţă
apa n-are gust n-are gust n-are gust...
îmi răspundeau izvoarele
pentru că zace de prea mult în adânc
am gândit
roua culeasă în zori poartă în ea
nectarul zeilor
aceea-i menită să mă potolească


n-are gust n-are gust...
în visul nopţii se unduiau
şoaptele
să închizi ochii când bei apa
la fel ca-n dăruirea sărutului
lăsându-te împreunării
dincolo de trup