poeții au mai multe inimi
sunt copii ai singurătăţii dar strâng
mereu șuruburile ei
au viciul imposibilului
niciunul nu a atins vreodată frica

joacă tot ce le-a mai rămas
armura trupului și a inimii
oasele lor de lapte
și zâmbetele triste
dintr-o hartă impecabilă a fracturilor

adună lemnele verbelor
pentru a merge la focul cel mare
trag neobosiți aerul după ei
în virtutea unui țipăt de sticlă șlefuită
care le circulă neîncetat prin sânge