cabluri peste tot
irespirabil
te simți ca o muscă
în ţesătura unui păianjen
amator
și lipsit de curaj
ce stă în umbră
şi scuipă alte cabluri
boscorodind

un nor roşiatic
pe un cer negru
în pâcla nopţii
pare o rană
peste o altă rană
ochi zemos într-o carne
în putrefacție
te cheamă
să i te alături

dar cât de frumos
doarme râul
între maluri
se-alintă pe nisip.
oare-n visul său
mângâiat o fi de sălcii
ori se-ncruntă a junghi
sub apăsarea
podului de piatră?

uite și luna
d-un fir de praf
atârnă

hai, prietene
acasă