(prevenire: poem filosofic)
elisabetei



ni se făcuse dor de schopenhauer
și ne-am chemat de la o margine a pustiei
,,viața este voință de a exista’’
nu voiai să trăiești fără mine
nu puteam să trăiesc fără tine
înaintam prin nisipul pustiei
orbeam
orbeai
și când nu era așa
de răul lumii ne legam la ochi
călătoriile în istoria sinelui
construiseră zigurate ca steaguri
în arșița nopților
pământene-nepământene
jocurile erotice deveniseră cosmogonice
inițierea prin eros însemna intrarea în viață
și ne-moartea
urma metafizică a sfâșierii
clipa trăită pînă la lacrimi
până la frângere și naștere
pe nisipul arzător al dorinței
pentru care mama lui schopenhauer l-a părăsit
și nimeni nu i-a înțeles plecarea de la weimar
în curând
va fi epifania și ai început să citești
viața sfântului epifanie în neerlandeză
pe drumul lung din mesopotamia în evul mediu
începuse să-ți fie teamă printre sprințari menestreli
vorbele lor șoptite făceau curățenie divină
arată-mi-te spuneai spuneam
din care lume
și din ce parte a lumii
vei veni
am luat iluziile și le-am frânt
ca pe vreascuri din pădurea elfilor
imposibilitatea la care ajunsese schopenhauer
am încercat s-o corectăm prin credință
gândul la tine mătura universul ca o sabie
și-l lăsa curat.