Pe câmpul vieții, flori de dor cresc greu,
Iubirea pură-i raza din apus,
Un diamant ce-ascunde-n noapte-un hău,
Rar strălucește, rar e de-ajuns.

E ca o frunză dusă de vânt blând,
Șoptind speranțe-n dansul ei tăcut,
Dar mulți o pierd pe drumuri fără gând,
Sau n-o zăresc în drumul abătut.

E-o pasăre ce cântă-n zori târzii,
În inimi pure, fără vreun ecou,
Și doar cei care știu ce-nseamnă-a fi
O recunosc sub cerul plin de rouă.

De-o afli, păstreaz-o ca pe-un legământ,
Căci lumea-i plină de măști fără glas,
Iubirea sinceră-i ca un sfânt cuvânt,
Puțin o văd și mulți o lasă-n pas.